RECVIEM ALTER EGO |Astorgos| Cap. I |

Se uita piedut in jurul sau, parca nestiind unde se afla, sentimentul disparu insa repede, se afla in aceeasi camera sumbra , cu pereti coscoviti avand culoarea unui sange inchegat. Tavanul era acoperit de panze de paianjeni din centrul caruia ieshea chinuit un bec ce emana o lumina palida si incomoda. Camera era practic goala.

O masa joasa rotunda pe care se puteau distinge urmele unor lovituri puternice, peste care statea aplecat deasupra foilor privindule pierdut… Parca era o fereastra, suficient d mare incat sa vada lumea care si-o crea dar suficient d mica incat sa nu-l vada inhabitantii ei.

Un scaun metalic, greu si ruginit cu un spatar lat, curbat care parka ii cuprindea spatele intr-un mod straniu, retinandu-l parca de la o eventuala dorinta de a se ridica.

O oglinda mare atarna p peretele din fata lui. Ciobita la colturile d sus, statea inclinata intr-un unghi nesigur… parca in orice moment ar fi putut sa cada , spargandu-se. Oglinda era pusa acolo cu un scop, daca era sa ridice capul cand devenea insuportabila pozitia d scris, se vedea in acea oglinda … revoltat de ceea ce vede avea sa vada, cobora din nou privirea catre foi, de fiecare data mai determinat, mai revoltat. O alta solutie ar fi fost sa se uite in sus… dar si asta ii era greu. Tavanul era impanzit cu adjectivele lumii celeilalte… cea reala, pe care el o renega si o substituia. Erau scrise cu un negru perfect, puse foarte aproape, incat abia se mai vedea albul murdar al tavanului. Uneori cand le privea avea impresia ca va fi tras in neant..

Era captiv aici, intre cei 4 pereti constrictori. Si-ar fi dorit sa cada unul … sa vada ce era de partea celalta…insa doar sa vada … ca nu ar fi avut curajul sa treaca prin usa nou deschisa… Pentru el era un chin groaznic pana si schimbarea cernelii din stilou. Ii era frica si se panica la gandul ca nu va fi de acelasi negru perfect. Pentru el cuvintrele legate in fraze reprezintau venele sufletului. El asta facea , isi transpunea existenta pe foi , cuvintele nu aveau sa moara niciodata… dar daca foile se pierd sau nu le va citi nimeni… Si atunci vedea cum in urma penelului… cerneala se usuca intr-un negru palid, mat… ca scrisul p o piatra funerara…

Deodata scoase un zvacnet chinuit shi tranti un pumn in masa. De aici urmele… Cu cealalta apasa pe piept… Inima ! Vrea sa se ridice. Nu poate. Durerea e prea mare. Incepu sa maseze, constient ca nu are nici un efect… Incepu sa hiperventileze…

Stranse ochii ca atunci cand ai ceva cumplit in fata si nu vrei sa vezi. Ii stranse atat d tare… Cuprinse scaunul puternic, pe maini se distingeau venele ce cresteau din ce in ce mai mult… pulsau din ce in ce mai tare, capatau o culoare tot mai sinistra. Greu, si parca sudat de podea, abia il urni. Cuprinse marginea mesei, se ridica incet… Totul se invarte, se clatina, peretii parca vor sa-l apuce, sa-t tranteasca jos, podeaua parca ii zambeste nerabdator, malefic… asteapta. In urechi incepu sa auda escaland intru-un tempo alert bataile din ce in ce mai puternice ale inimii.

Se intoarse spre geam, deshise ochii si-l vazu. Scaldat in lumina alba, pura, inocenta. Deodata liniste surda.

-- “Astorgossss ! “

Se prabuseste violent.



Iata si primul capitol...
By me :)


RECVIEM ALTER EGO | Begining



   

RECVIEM ALTER EGO | Begining

     Struck by a brief feeling of sickness he throws down the pen… rapidly puts his hands on top of the sheet of paper and softly cripples it… Why be sincere, nobody really cares about what he really feels, nobody wants to know what his dreams and hopes are. What they want is the satisfaction of seeing that he is what they expect him to be , to see him turn out as they wished… to exaggerate his actions and feelings like he is right now…
     One last time… steady feeling the curves of the pen … picks it up…

~ He writes from sadness, suspicion, frustration, anger and rage…
Bleeding out his soul, filling every pale white page
Holding the pencil like a sword of spiritual wrath
Driving his knowledge to a spiritual path.

Who’s he to speak of deviance and fanaticism?
When his every breath is covered cynicism
Building around him a wall of self perspective
Now he can only walk backwards in retrospective

Retracing the steps of his failed logic
Grimming at what once seemed nostalgic
Regretting the wrong choices made in a calculated life
Now opens a new chapter… the disgusting social strife ~

“Recviem alter ego”
…has begun.


     Shaking with anxiety drops the pen, takes long deep breaths…







E bine sa stai undeva in fundalul existei celorlalti... sa ii privesti...

No comment to my comment
...

What makes you want to know it all
Truth and lies both make you fall

You fake what you are, you feel what you fake
You live alone with the selfish image you make

You seek respect and admiration
You're like poverty's migration

You want kindness and trust
You seek words of rust

You freely say what you think
Rushing your thoughts like a blink

What you want is not what you need
Your just driven by common greed

Keep burrowing yourself your pretend world
Hoping for things you will not be able to hold

You think everyone is at your feet at the ground
I think you mistake where your feet are found...

But I could be wrong...

by me :)
(scrisa in timpul unui curs de fizica... plictiseala asta :) )

5 minutes


5 minutes


What... When... Why...
Shall be ...
What ... when ... why...
We shall see...

It's not for us to know.
It's for our soul to show.
It's not for us to predict.
It's all driven by instinct.

We commit,
Laugh or cry,
Fight or die,
Fall or fly.

We ign deceit,
Until we feel defeat.
We fight fear,
Until it's so near.

So ... we start to dream,
So... happy we seam...
Surrounded by a greater matter,
All it's going to do is shatter...

Why don't we just exceed ourselves ?
Escape the claustrophobia of our shells !
Fight for our happiness...
Instead we embrace sadness...

We fill ourselves with exaggeration,
We don't even fight the most familiar temptation !
We are fake and shallow.
Although we live in the 5 minutes that follow...

We expect the worst...
We hope for the best...
Thinking that emotions are just a test
Seeing that and not the simple rest.

We have to enjoy the beauty of having friends
Grow with the feeling it sends
Think, show and mean what we say
Wake up to the beauty of today

To see,
To believe.
To want,
To have .
To show,
To mean...
To feel,
To love,
To Eternity.



by me :)
One picture ... a thousand reasons to think about the suffering of so many... This picture just breaks my heart and soul...

How does it make you feel ?


I see pain
I see need
I see liars and thieves
Abuse power with greed

I had hope
I believed
But I'm beginning to think that I've been deceived...

Wither... die...



It's a fear that strikes us all
Inevitably making us fall

Seek one's help you would not dare
For this feeling is not to share

Not seeking a friendly solution
For a shattered soul ... it's just pollution

There is no hope ... no going back
One last grip ... even that you lack

It's the verge of desperation
It's madness's incantation

You look up, at the gray sky
You never stop to ask yourself why

All the answers point that you've done wrong
Your soul is closed, even to the purest song

Inside you wither... you die...


by me :)

Overflow



Overwhelmed just by the presence…!

Burnt with the desire of essence…!

Forestalling every part o me!

It’s all I start to see…

With no truth in one’s intention,

Carving in the art of interpretation…

Meditating on a solution,

To overcome this great confusion!

Not knowing but… the reason

Drawn by the beauty of its vision

Longing inside not wanting to be put aside…

Are feelings I will no longer hide!


by me :)

Despre sinceritate | Autor: Mircea Eliade (1907-1986)


Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.

Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun. Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.

In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel. Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate" inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite.

Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti.

Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.

Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic.

Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el.

Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui.

Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.